Data publicării:

Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' și-a pierdut contul de Facebook. DNSC oferă sprijin

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

DNSC a oferit sprijin Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' în vederea recuperării contului de Facebook.

Alegeri prezidentiale 2024

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost victima unui atac cibernetic, contul oficial de Facebook fiind compromis. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a intervenit prompt pentru a sprijini instituția în demararea procedurilor necesare pentru recuperarea contului, potrivit unui comunicat oficial emis de DNSC.

În data de 29 iulie 2024, pe platforma PNRISC a DNSC, a fost primită o sesizare din partea reprezentanților Universității „Carol Davila” cu privire la compromiterea contului oficial de Facebook al instituției. Incidentul a fost detectat în urma unor activități suspecte și postări neautorizate pe pagina universității.

În urma solicitării de asistență, DNSC a contactat reprezentanții universității pentru a oferi suport în identificarea și implementarea măsurilor necesare pentru recuperarea contului compromis. Echipa de experți a DNSC a colaborat cu universitatea pentru a iniția procedurile de raportare către Meta, compania care administrează Facebook. De asemenea, DNSC a recomandat universității să sesizeze și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

„Meta are controlul și poate interveni direct în verificarea respectării politicilor și procedurilor de utilizare a platformei Facebook, iar Universitatea „Carol Davila”, deținătoarea contului compromis, este instituția îndreptățită să solicite asistență pentru recuperarea acestuia,” se menționează în comunicatul DNSC.

Procesul de recuperare a contului depinde de modul în care este raportat incidentul și de asistența oferită de echipa tehnică a Facebook. DNSC a subliniat că nu are atribuții de reglementare sau control asupra platformei de social media, dar a publicat pe site-ul său oficial un ghid de protejare și recuperare a conturilor de social media, oferind informații practice despre acțiunile ce trebuie întreprinse în caz de compromitere.

„Este responsabilitatea fiecărei instituții și persoane de a asigura securitatea conturilor proprii de social media și a site-ului oficial pentru protecția informațiilor și prevenirea incidentelor de securitate,” se precizează în comunicatul DNSC.

Pentru a descuraja astfel de activități malițioase în viitor, DNSC recomandă Universității „Carol Davila” să responsabilizeze o persoană din cadrul departamentului IT și Securitate Cibernetică pentru securizarea conturilor de social media și a site-ului oficial. Utilizarea autentificării multifactor (MFA) și implementarea unor măsuri stricte de administrare a conturilor doar de pe dispozitive sigure sunt, de asemenea, printre recomandările DNSC.

Reprezentanții universității au emis un comunicat prin care informează comunitatea despre compromiterea paginii oficiale de Facebook: „Dorim să vă informăm cu regret că pagina oficială de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost compromisă în urma unui atac cibernetic. Conținutul postat recent pe această platformă este viciat și nu reflectă valorile și mesajele instituției noastre. Vă asigurăm că am luat toate măsurile necesare pentru a remedia această situație și pentru a restabili securitatea paginii noastre oficiale. Am notificat autoritățile competente în domeniul securității cibernetice și colaborăm îndeaproape cu acestea pentru a identifica și sancționa persoanele responsabile pentru acest incident. Recomandăm tuturor membrilor comunității noastre să raporteze ca fiind SCAM postările recente.”

Incidentul scoate în evidență necesitatea unor măsuri stricte de securitate cibernetică pentru a proteja conturile instituțiilor publice și private de amenințările online tot mai frecvente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel