Data publicării:

DNA: Un medic din Oradea ar fi primit mită de la 491 de pacienți în 25 de zile

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Un medic din Oradea a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită de la 491 de pacienți în decurs de 25 de zile.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Sălăjan, medic primar - șef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, la data faptei. 

În sarcina inculpatului căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Biroul de Informare și Relații Public al DNA a transmis printr-un comunicat de presă că, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), inculpatul Sălăjan Vasile, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, în mod direct și prin intermediar, de la 491 de pacienți, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro și alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu.”

Practic, medicul ar fi primit aceste foloase pentru „emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacității de muncă.”

„În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului”, precizează DNA. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, cca. 7.000 acțiuni și un imobil.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai amintește în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel