În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale),
- fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.
Persoana angajată nu s-a prezentat la lucru
Concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
În același context, în perioada februarie - octombrie 2017, în vederea producerii de consecințe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere. La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.
Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”