DNA-SENAT. De ce refuză Călin Popescu Tăriceanu să trimită actele cerute în cazul Dan Șova
Direcția Națională Anticorupție a trimis două cereri Senatului, în care cere documentele în cazul senatorului Dan Șova și toate înscrisurile întocmite de Senat cu privire la urmărirea penală, reținerea, arestarea preventivă a senatorilor în funcție, în 2014 și 2015.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, miercuri, că va trimite documentele cerute în cazul Dan Şova atunci când va exista o solicitare oficială în acest sens şi făcută de Ministerul Justiţiei.
"Solicitarea de care aţi făcut vorbire, şi anume despre punerea la dispoziţia DNA a tututor documentelor legate de dosarul 122/P/2012, dosarul Şova, comportă două aspecte. Deci, procurorul poare să solicite Senatului asemenea documente, ele sunt publice, şi solicitarea are două aspecte: de fond şi formal. De fond - solicitarea DNA e luată în seamă şi Senatul îi va da curs. Şi formal, din punct de vedere procedural, o astfel de solicitare trebuie să urmeze un anumit traseu: procurorul se adresează DNA, care la rândul lui se adresează ministrului Justiţiei şi acesta, care reprezintă Executivul, face această solicitare către Senat", a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.
Niciun război, nicio dispută
Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că nu este vorba despre un scandal Senat-DNA.
"E o abordare care diferă de percepţia pe care am avut-o şi eu, ca şi colegii mei, dar nu e niciun război şi nicio dispută. La Ministerul Justiţiei bănuiesc că nu e nicio problemă ca ei să facă solicitarea. (...) E o solicitare legitimă căreia Senatul îi va da curs. Dar să respecta procedura DNA", a adăugat şeful Senatului.
Despre documentele pe care DNA le-a cerut pentru cazul lui Dan Şova, Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu a înţeles ce acte trebuie să trimită. "În solicitare, nu e nicio specificaţie. O să punem la dispoziţie toate documentele, va fi un dosar voluminos", susţine liderul Senatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News