Data actualizării:
Data publicării:

DNA - Sebastian Vlădescu. Cauţiune de un milion de euro

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
DNA
DNA

DNA a fixat o cauţiune de un milion de euro.

Procurorii DNA au stabilit o cauţiune de un milion de euro faţă de fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit Agerpres.

Iată comunicatul DNA:

Ca răspuns la o serie de solicitări formulate de reprezentanți ai mass media, în completarea comunicatului nr. 364 din 02 mai 2018, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În cauza mediatizată prin comunicatul menționat mai sus, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și stabilirea unei cauțiuni de 1.000.000 euro față de inculpatul VLĂDESCU SEBASTIAN care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

Inculpatul Vlădescu Sebastian a respectat cele prevăzute în ordonanța procurorilor anticorupție, în sensul că a pus la dispoziția procurorilor înscrisuri din care rezultă:
- consemnarea la o unitate bancară, la dispoziția DNA, a sumelor de 1.000.000 de lei și 100.000 de euro;
- constituirea unei garanții reale mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro);
- constituirea unor garanții reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro;
- constituirea unor garanții reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurența valorii cauțiunii stabilite de procurori.

Totodată, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 217 C.p.p. cauţiunea garantează participarea inculpaților la procesul penal şi respectarea de către aceștia a obligaţiilor, putând servi pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

Inculpatului Vlădescu Sebastian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel