DNA, percheziții în București și Ilfov în legătură cu repararea aeronavelor MAI, inclusiv SMURD: Prejudiciu de peste 23.000.000 de lei
Percheziții în București și Ilfov în legătură cu repararea aeronavelor SMURD. Prejudiciul depășește 20 de milioane de lei, acuză anchetatorii.
”Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea și decontarea unor lucrări de reparații/mentenanță a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale S.M.U.R.D., prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei.
În cursul zilei de 21 iunie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 30 percheziții pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituții publice, restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” anunță DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News