DNA, noi probleme pentru Sorin Oprescu
Procurorii vor dispune disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor cu privire la alte posibile infracţiuni şi faţă de alte persoane care ar fi implicate în dosarul lui Sorin Oprescu, potrivit rechizitoriului prin care primarul suspendat al Capitalei a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie.
'Ţinând cont că din actele de urmărire efectuate au rezultat indicii de săvârşire a mai multor infracţiuni de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la celelalte fapte (...), dar şi în legătură cu participarea şi a altor persoane la grupul infracţional organizat', se arată în rechizitoriu.
Posibilele fapte penale reies din mai multe denunţuri formulate în perioada august-septembrie 2015, dar şi din documentele transmise de inculpaţi şi de unele instituţii, conform aceloraşi surse.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei alte opt persoane.
Conform unui comunicat al DNA, în rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut că, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News