Data publicării:

DNA. Nelu Iordache și fostul șef al Poștei Române, trimiși în judecată

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian Mihai Buciu, fost director al Direcţiei operaţionale din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română,  alături de oamenii de afaceri Nelu Iordache şi Gheorghe Răcaru, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, prin acţiunile celor trei, CN Poşta Română a fost prejudiciată cu peste 3,3 milioane de euro.

"La data de 8 septembrie 2008, inculpatul Cristian Mihai Buciu, (...) sprijinit şi de ceilalţi doi inculpaţi, i-a determinat pe reprezentanţii CN Poşta Română SA să încheie, fără vinovăţie, un contract în condiţii dezavantajoase, păgubitoare pentru compania naţională care a fost prejudiciată astfel cu suma de 3.395.286 euro. În fapt, ANRC (devenită ulterior ANCOM) a impus Companiei Naţionale Poşta Română standarde interne relative la distribuirea trimiterilor poştale prioritare, determinate de reglementările europene. Singura soluţie identificată de Poşta Română pentru respectarea intervalelor maxime de distribuire a fost constituirea unei platforme aeriene dedicate transportului de corespondenţă", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Consiliul de administraţie al CN Poşta Română a aprobat planul de afaceri privind constituirea platformei aeriene, deşi nu au fost făcute calcule privind veniturile şi cheltuielile pe care le presupunea, iar Cristian Mihai Buciu a fost desemnat să se ocupe de efectuarea demersurilor necesare implementării proiectului.

Procurorii susţin că pentru achiziţionarea unui serviciu de transport aerian a fost declanşată o procedură de achiziţie publică, valoarea contractului fiind estimată la 45 milioane de euro, prin raportare la un număr de ore de zbor şi la un cost al acesteia.

[citeste si]

"Impunerea anumitor rute de zbor, a unei nejustificate capacităţi de transport a aeronavelor, a unei valori maxime a garanţiei de participare la licitaţie şi a unui prag valoric mare pentru cifra de afaceri au restricţionat accesul la procedura de achiziţie publică, în condiţiile în care niciun operator aerian (de pe o piaţă şi aşa mică) nu dispunea de aeronave proprii suficiente. În consecinţă, singura care a putut să formuleze o ofertă a fost compania de transport aerian administrată de Gheorghe Răcaru şi Nelu Iordache, ultimul fiind un apropiat al lui Cristian Mihai Buciu. Pentru a respecta condiţiile de calificare, reprezentanţii companiei de transport aerian au depus o scrisoare de garanţie bancară falsă", se mai menţionează în comunicat.

Potrivit procurorilor, deşi oferta financiară a companiei de transport aerian administrată de Gheorghe Răcaru şi Nelu Iordache, care a fost desemnată câştigătoare, a vizat efectuarea a şase curse directe cu şase avioane, în contract s-a stabilit ca, pentru aceeaşi bani, să se efectueze numai patru curse cu patru avioane. Este vorba de două curse directe şi două cu escală, ultimele urmând să fie facturate ca şi când ar fi fost efectuate patru curse directe cu patru avioane.

Din anchetă a reieşit că prinderea în contract a altor curse decât cele din oferta financiară acceptată în procedura de achiziţie publică şi la preţuri supraevaluate a prejudiciat CN Poşta Română cu 3.395.286 de euro.

CN Poşta Română s-a constituit parte civilă cu suma de 6.926.713 de euro, în cauză fiind dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă, potrivit comunicatului DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel