Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, au fost reținuți: Manuela Mirela Danielescu, inspector școlar specializarea matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brăila, pentru trei infracțiuni concurente de complicitate la luare de mită, Florin Valentin Damian și Daniela Haret, ambii profesori corectori la Colegiul Tehnic Panait Istrati din Brăila, la examenul de bacalaureat în sesiunea august — septembrie 2014, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită, scrie Agerpres.
De asemenea, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Iulian Văsii până la finalizarea cercetărilor, pe durată nedeterminată, acuzat de dare de mită.
DNA precizează că, la 28 august, cei doi profesori corectori, având ajutorul inspectorului școlar Mirela Danielescu, au solicitat și au primit, de la Iulian Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi au împărțit-o.
"Banii au fost ceruți și primiți astfel încât, la teza scrisă susținută la disciplina matematică, inculpatul Văsii, candidat la examen, să obțină o notă mai mare decât cea pe care o merita și implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat", se arată în comunicat.
În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan