Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri, procurorii anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Mario La Sala, cetăţean italian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. 'Cauza are ca obiect împrejurările şi destinaţia unor comisioane de peste 2 milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăţi datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta Bucureşti - Constanţa, fiind finanţate în proporţie de 75% din fonduri europene şi 25% din bugetul de stat', se precizează în comunicat.
În contul lucrărilor efectuate, arată anchetatorii, compania constructoare avea de încasat de la statul român, prin intermediul beneficiarului lucrărilor CFR (Compania de Căi Ferate), suma de 15 milioane de euro, plăţi restante la nivelul lunii mai 2012. Procurorii notează în ordonanţă că, în perioada iunie - iulie 2012, Mario La Sala ar fi pretins unui reprezentant al companiei de construcţii suma de 1.900.000 de euro, promiţându-i că, datorită influenţei pe care o are asupra ministrului Transporturilor, îl va determina să se implice în rezolvarea problemei companiei de construcţii, legată de plăţile scadente şi restante ale CFR, urmând ca banii să fie încasaţi prin intermediul unor contracte încheiate cu societatea controlată de Favino Roberto Pasquale - Team Delta Proiect SRL.
'Activitatea de pretindere a venit în continuarea şi susţinerea activităţii de pretindere săvârşită de Favino Roberto Pasquale faţă de reprezentanţii aceleiaşi companii de construcţii, având rolul de a întări faptul că semnarea contractelor (menite să mascheze cumpărarea influenţei) constituie unica modalitate de rezolvare a problemei legată de plăţile scadente şi restante ale CFR şi, totodată, de a asigura plata sumelor de bani restante în contul companiei de construcţii', menţionează DNA.
Conform anchetatorilor, în perioada 2012 - 2015, La Sala ar fi primit indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul a trei contracte fictive încheiate de compania de construcţii cu societatea Team Delta Proiect SRL suma de 9.845.937,31 lei (aproximativ 2,1 milioane euro) pentru a-şi exercita influenţa asupra ministrului Transporturilor şi a-l determina pe acesta să se implice în rezolvarea problemei companiei respective.
'Din suma totală, inculpatul Mario La Sala a încasat 4.472.141 lei (1.020.550 euro), în perioada 05.11.2012 - 26.08.2013, prin intermediul a 34 de viramente bancare efectuate din contul societăţii Team Delta Proiect SRL în conturile a două societăţi belgiene aflate sub controlul său. În perioada imediat următoare, suma de 600.693 euro a fost virată din conturile societăţilor belgiene în conturile personale ale inculpatului Mario La Sala', arată procurorii anticorupţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"