DNA l-a trimis în judecată pe Octavian Bitu, director al Sălii Polivalente
Octavian Bitu, directorul sportiv al Sălii Polivalente din București, a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv. Este acuzat de șantaj și luare de mită.
Octavian Bitu ar fi pretins, între aprilie și august, de la un om de afaceri, denunțător în cauză, suma de 10.000 de euro și foloase materiale care constau în cedarea unei construcții deținute de firma acestuia către o firmă la care asociat cu o cotă parte de 50% să fie o persoană apropiată directorului Sălii Polivalente.
"Despre valoarea construcţiei, din care inculpatul Bitu a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, Bitu l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma acestuia din urmă şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia respectivă. În acelaşi context, în schimbul banilor şi foloaselor pretinse, el s-a angajat faţă de acelaşi denunţător ca, la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor, câştigătoarea să fie o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al lui Bitu să fie asociaţi", susține DNA.
[citeste si]
Firma denunțătorului construise o clădire pe terenurile închiriate de la Complexul Sportiv Naţional - Sala Polivalentă, în 2013. Denunțătorul avea un contract de închiriere cu un restaurant. În acest context, Octavian Bitu a amenințat un alt om de afaceri, denunțător în cauză, că vor fi reziliate contractele de închiriere entru terenuri, dacă nu va renunța la contractul de închiriere al construcție astfel încât să fie închiriată unei firme indicate de inculpat.
În 1 septembrie, în acelaşi scop, arată DNA, Octavian Bitu a primit de la unul dintre denunţători suma de 10.000 lei, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News