DNA. Director de la Activitatea Nucleară prins cu mită
Viorel Gheorghe Radu, directorul Direcției Supraveghere Utilizare Radiații Ionizante din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), a fost prins marți de procurorii DNA în timp ce primea mită de la o persoană, banii fiind ceruți pentru a urgenta emiterea unor autorizații pentru o firmă, precizează Agerpres.
Viorel Gheorghe Radu ar fi primit mită 2.500 lei, pentru ca, în calitatea sa de director, să urgenteze emiterea unor autorizații speciale unei persoane juridice — o societate care are ca obiect principal de activitate testări și analize tehnice și care, pentru realizarea obiectului de activitate, are nevoie de obținerea unor autorizații speciale în domeniul nuclear emise de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare reprezintă autoritatea națională în domeniul reglementării, autorizării și al controlului activităților nucleare din România, conform prevederilor Legii nr.111/1996.
Citește și: Remus Vulpescu, audiat la DNA: Martor sau tartor, aceasta e întrebarea
Pentru emiterea unor asemenea autorizații trebuie depuse cereri împreună cu documentația aferentă, la registratura CNCAN, unde primesc număr de înregistrare.
Direcția condusă de Viorel Gheorghe Radu are în subordine Serviciul de inspecție pe teren, ce își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul țării.
Procurorii susțin că Viorel Gheorghe Radu a condiționat efectuarea inspecțiilor pe teren și urgentarea emiterii autorizațiilor în schimbul remiterii unor sume de bani cuprinse între 2.000 lei și 5.000 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News