Data publicării:
DNA: Voiculescu, un profitor. Solicităm respingerea cererii de eliberare
Reprezentantul DNA a susținut joi, în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 5, că nu există dovezi că Dan Voiculescu ar fi redactat lucrările științifice în penitenciar, acesta fiind un "profitor al carențelor legislative". El le-a cerut judecătorilor să respingă cererea de eliberare condiționată și să mențină termenul de reiterare la 23 octombrie.
"Solicităm respingerea cererii de eliberare. Dacă nu s-ar pune cele 11 lucrări științifice, Dan Voiculescu nu ar fi îndeplinit fracția de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat condiționat în acest moment. Doar 57 de zile au fost câștigate prin muncă, restul prin lucrări științifice. Un număr de peste 300 de zile au fost câștigate prin scrierea de lucrări științifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscrisele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carențelor legislative. Activitatea științifică nu poate fi demonstrată. Este o modalitate vicleană de a ieși din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsă arată ca scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat", a afirmat procurorul DNA.
El a adăugat că Dan Voiculescu nu a fost trecut din regimul închis în semideschis pe întreaga perioadă a detenției, lucru care arată că acesta nu a dat semne de îndreptare.
Procurorul a solicitat reiterarea cererii de eliberare după 23 octombrie, așa cum a menționat Comisia din penitenciar, care a emis concluzii negative în unanimitate.
Avocatul lui Dan Voiculescu a invocat în fața magistraților decizia Tribunalului București de respingere a primei cereri de eliberare condiționată, în care se precizează că șase luni sunt suficiente pentru a depune o nouă solicitare.
Apărătorul omului de afaceri a susținut că acesta s-a comportat corespunzător și nu a avut conflicte în detenție, nefiind pedepsit disciplinar.
Instanța a rămas în pronunțare și urmează să dea o decizie în cursul zilei de joi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News