Procurorii DNA consideră că judecătorul nu ar trebui să susţină că nu are posibilitatea de a analiza caracterul ştiinţific al unei lucrări, având datoria să dispună administrarea oricăror mijloace de probă pe care le consideră necesare pentru a se constata dacă lucrările au caracter ştiinţific şi dacă au fost elaborate de deţinut. Se reaminteşte, totodată, că a devenit de notorietate modul în care numeroşi condamnaţi au elaborat un număr record de lucrări cu caracter ştiinţific într-un timp extrem de scurt, deşi anterior nu avuseseră preocupări de acest gen.
Procurorii atrag atenţia totodată asupra faptului că, în cazul în care nu s-ar lua în considerare cele 120 de zile de reducere a pedepsei de care ar beneficia condamnatul în schimbul celor patru lucrări pe care le-a publicat, fracţia de două treimi din pedeapsă, după care se poate dispune liberarea condiţionată, nu a fost realizată. În contestaţie se mai apreciază şi că nu există destule elemente care să demonstreze că perioada executată de Mihai Stoica a fost suficientă pentru reeducarea acestuia şi că scopul pedepsei a fost atins.
Judecătoria Sectorului 4 a admis, pe 4 ianuarie, cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Mihai Stoica, fost manager al clubului Steaua Bucureşti, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 3 ani şi 6 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal. Mihai Stoica a primit în decembrie 2015 aviz favorabil din partea unei comisii de la Penitenciarul Jilava pentru a fi eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi nouă luni din condamnarea de 3 ani şi 6 luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă