Data publicării:

DNA cere 10 milioane de euro după decizia CCR

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

CCR a decis ca SRI să nu mai aibă drept de interceptare. Decizia a venit ca o lovitură pentru DNA pentru că în majoritatea cazurilor instrumentate de procurori se făcea precizarea " În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.". 

Cum DNA nu se va mai putea baza pe sprijinul SRI, a transmis, miercuri, următorul comunicat de presă: 

"Modificarea reglementărilor privind realizarea activităților de supraveghere tehnică, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale a României (C.C.R.), va impune detașarea, în cadrul D.N.A., a unui număr de 130 de lucrători de poliție și pregătirea specifică a acestora precum și achiziția de autovehicule și echipamente tehnice suplimentare.

Aceste măsuri presupun un efort bugetar în valoare de aproximativ 10.415.000 euro. 

Asigurarea acestor resurse condiționează desfășurarea, în continuare, cu aceeași eficiență, a activității de investigare a infracțiunilor de corupție, de către DNA.

Având în vedere aceste aspecte, conducerea DNA a transmis Ministerului Justiției, în cursul acestei zile, o adresă în care se explică de ce este necesară promovarea unei hotărâri de guvern prin care să fie suplimentat numărul maxim de posturi al Direcției Naționale Anticorupție cu 130 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, precum și rectificarea bugetului instituției cu suma anterior menționată.

Redăm mai jos principalele argumente conținute în adresa transmisă de conducerea DNA. 

Modificarea reglementărilor privind realizarea activităților de supraveghere tehnică este consecința unei decizii a C.C.R., prin care s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile articolului ce reglementează punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, din actualul Cod de procedură penală.

În prezent, Direcția Națională Anticorupție cooperează în vederea realizării activităților de supraveghere tehnică cu Serviciul Român de Informații (S.R.I.), care asigură suport logistic și tehnic pentru interceptarea comunicațiilor la distanță, accesul la sisteme informatice, supravegherea audio – video și localizarea prin mijloace tehnice.

În situația în care, după publicarea deciziei menționate în Monitorul Oficial, organele judiciare se vor afla în imposibilitatea de a folosi resursele operaționale ale S.R.I., va fi necesară suplimentarea resurselor proprii ale D.N.A. pentru a putea asigura în continuare eficiența activității de investigare a infracțiunilor de corupție.

În acest scop, s-a realizat o evaluare preliminară a volumului de activitate al D.N.A. din perspectiva activității de supraveghere tehnică, pentru a estima resursele necesare pentru preluarea integrală a tuturor activităților de punere în executare a mandatelor emise de judecătorii de drepturi și libertăți, fiind identificate următoarele necesități:

- achiziționarea de logistică pentru efectuarea înregistrărilor ambientale - cost estimat de aproximativ 1.150.000 euro; 
- achiziționarea de logistică în materia interceptării comunicațiilor - cost estimat de aproximativ 415.000 euro; 
- detașarea unui număr suplimentar de 130 de lucrători de poliție judiciară care să gestioneze infrastructura tehnică suplimentară, să asigure monitorizarea în timp real a comunicațiilor interceptate, să realizeze supravegheri operative și înregistrări ambientale în spații publice sau private - cost estimat de aproximativ 4.000.000 euro anual (efortul bugetar este în realitate mai mic, pentru că, prin detașare de la Ministerul Administrației și Internelor la D.N.A se realizează o economie corespunzătoare în bugetul ministerului);
- atribuirea / achiziția unui sediu secundar pe raza municipiului București în proximitatea sediului central al DNA (suprafață utilă de minim 1.000 - 1.500 mp și loc de parcare pentru minim 10 autovehicule) - cost estimat de aproximativ 4.000.000 euro sau 180.000 euro/an;
- achiziționarea unui număr de 30 autovehicule de diferite tipuri - cost estimat de aproximativ 650.000 euro; 
- realizarea unor programe de pregătire profesională care să asigure că acești polițiști dobândesc în timp cunoștințele specifice activității de supraveghere tehnică - cost estimat 200.000 euro.

Suma totală astfel calculată se ridică la aproximativ 10.415.000 euro". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel