Data publicării:
DNA: Cadre didactice acuzate de luare de mită
Procurorii militari DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Iulian Antonescu şi Camelia Ciobanu, cadre didactice în cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanţa (ANMB), ambii acuzaţi de luare de mită. Conform procurorilor DNA cei doi profesori au primit de la studenți sume de bani cuprinse între 200 de lei și 200 de euro.
"Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenţilor respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susţinute în perioada august - septembrie 2016", susţin procurorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Iulian Antonescu şi Camelia Ciobanu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la DNA ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IPJ Constanţa - Serviciul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului militar; să nu ia legătura cu persoanele menţionate în ordonanţele procurorilor militari şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; să nu exercite profesia de cadru didactic la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanţa.
"Celor doi inculpaţi li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", subliniază sursa citată.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Procurorii militari din DNA au efectuat, în 10 noiembrie, percheziţii la Academia Navală din Constanţa, cercetările vizând fapte de corupţie în legătură cu promovarea unor examene, au declarat surse judiciare la acea dată, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News