DNA, bilanţul condamnărilor lunii mai
Bilanţul DNA pe luna mai relevă faptul că un primar de municipiu, cinci primari şi viceprimari de comună, judecători, avocaţi şi grefieri, condamnaţi definitiv în mai.
În dosare de corupţie instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie au fost condamnaţi, în luna mai, 72 de inculpaţi prin 24 de hotărâri judecătoreşti definitive.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, Agerpres, între persoanele condamnate definitiv se numără două judecătoare de Tribunal, un procuror de Parchet de pe lângă Tribunal, trei avocaţi, doi grefieri, un primar de municipiu, cinci primari şi viceprimari de comună, un director la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, un şef şi doi ofiţeri de inspectorat judeţean de jandarmi, un medic specialist la o casă judeţeană de pensii.
Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 72 inculpaţi variază între 8 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei.
"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă", a precizat DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News