DNA a trimis în judecată o PROFESOARĂ. De ce este acuzată
Procurorii DNA au trimis o profesoară în judecată.
Gabriela Lilios este trimisă în judecată în pentru că a determinat, prin corupere, o persoană să facă afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii sale într-un dosar. Ea era cadru universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii 'Ovidius' Constanţa.
”În perioada octombrie 2015 - iunie 2016, Gabriela Lilios, prin corupere, atât direct, cât şi printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmaţii mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul nr. 1.081/ 118/ 2015, privind pe inculpaţii Gheorghe Ţarălungă şi Evangelos Faloutsos, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa”, susţin procurorii.
DNA precizează că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, Gheorghe Ţarălungă a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de luare de mită, săvârşite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii 'Ovidius' Constanţa.
[citeste si]
”În schimbul acestui 'serviciu', inculpata Lilios i-a promis persoanei respective că o va ajuta să promoveze atât examenele restante, cât şi examenul de licenţă în cadrul Universităţii 'Ovidius' Constanţa - Facultatea de Farmacie. Declaraţia persoanei respective, dată în cadrul şedinţei publice din 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmaţii făcute în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care aceasta le cunoştea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală şi de a induce în eroare instanţa de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a uşura situaţia juridică a inculpatului Ţarălungă”, se arată în comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News