Data publicării:
DNA - nou dosar: luare de mită şi fals intelectual
DNA anunţă că a dispus măsura controlului judiciar într-un dosar de luare de mită şi fals intelectual.
Medic din Suceava cercetat de DNA. "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16.05.2018, a inculpatei BÎRLEANU ADRIANA LORENA, medic specialist, șef al Centrului Medical Județean (C.M.J.) Suceava subordonat Direcției Medicale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată şi fals intelectual (4 fapte), anunţă DNA printr-un comunicat de presă.
Iată ce precizează DNA: "În data de 15 mai 2018, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații dintre care una este sediul unei instituții publice situată în municipiul Suceava, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie - aprilie 2018, inculpata Bîrleanu Adriana Lorena, în calitate de medic-șef în cadrul Centrului Medical Județean Suceava, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la mai mulți pacienți sume de bani cuprinse între 50-100 lei.
Banii respectivi au fost primiți de inculpată pentru:
- a întocmi și elibera diferite procese-verbale de incapacitate temporară de muncă,
- eliberarea concediilor medicale, a fișelor medicale,
- decontarea unor rețete medicale,
- eliberarea unor bilete de trimitere pentru analiza RMN.
O parte din aceste documente au fost completate de inculpată în fals, prin consemnarea în cuprinsul lor unor împrejurări necorespunzătoare adevărului; în condiții normale, pacienții respectivi nu ar fi beneficiat de avantajele oferite de aceste înscrisuri.
[citeste si]
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bîrleanu Adriana Lorena trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul de Politie Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul de Supraveghere Judiciară, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava care a dispus măsura;
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar;
f) să nu exercite profesia de medic și activitatea de medic-șef al Centrului Medical Județean Suceava în exercitarea căreia a săvârșit faptele.
Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatei Bîrleanu Adriana Lorena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News