Dmitri Medvedev: Dacă e nevoie, mergem până la granița Poloniei
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Dmitri Medvedev susține că țara sa va fi victorioasă în războiul din Ucraina și va lupta până la granița Poloniei.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a promis vineri că țara sa va fi victorioasă în ofensiva sa din Ucraina și este gata să lupte până la granița cu Polonia pentru a contracara „amenințările”, conform Barrons.

„Victoria va fi obținută”, a spus Medvedev la Telegram, „De aceea este atât de important să atingem toate obiectivele operațiunii militare speciale. Să împingem pe cât posibil granițele amenințărilor împotriva țării noastre, chiar dacă acest lucru înseamnă că trebuie să mergem până la granițele Poloniei”.

„Și ce urmează? Apoi vor fi negocieri, care sunt sigur că vor fi dificile și stresante”, a mai spus Medvedev, care a adăugat că la un moment dat „va apărea un fel de acord”.

Astăzi, 24 februarie 2023, se împlinește un an de când Federația Rusă a lansat o invazie la scară largă asupra Ucrainei. Moscova a definit războiul ca fiind o „operațiune militară specială“, iar aceasta a dus inclusiv la anexarea, prin organizarea unor așa-zise referendumuri, a patru regiuni ucrainene, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, pe lângă peninsula Crimeea anexată în anul 2014.

VEZI ȘI     -    Protest inedit la Londra. Steagul Ucrainei a fost pictat pe șoseaua din fața ambasadei Federației Ruse / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel