DLAF, măsuri împotriva fraudei cu fonduri europene
Tema principală a mesei rotunde organizate la Bucureşti de Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF), în cooperare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), în data de 21 septembrie a.c., a fost stabilirea unor obiective clare şi a unor strategii eficiente în lupta împotriva fraudei cu fonduri europene.
În cadrul mesei rotunde, au luat cuvântul directorul general al OLAF, domnul Giovanni Kessler, şeful DLAF, domnul Marius Cătălin Vartic, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Ministerului Fondurilor Europene şi ai Autorităţii de Audit. Discuţiile s-au axat pe intensificarea eforturilor depuse de România în detectarea şi prevenirea fraudelor cu fonduri UE.
Participanţii au subliniat necesitatea întăririi cooperării transfrontaliere în combaterea fraudei, precum şi importanţa sprijinului operaţional între diferitele organisme cu competenţe în protecţia bugetului UE la nivel naţional şi european.
"Sunt încântat să văd că autorităţile române recunosc lupta împotriva fraudei ca fiind o prioritate majoră", a spus Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă. "România a făcut progrese semnificative în acest domeniu şi este crucial să continue în aceeaşi direcţie, mai ales prin aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi. Autorii fraudelor trebuie să înţeleagă foarte clar că nu îşi vor mai putea continua activităţile fără a fi pedepsiţi", a adăugat acesta. De asemenea, directorul general al OLAF a lăudat buna cooperare dintre cele două instituţii şi consideră DLAF un exemplu de bună practică.
[citeste si]
România a fost al doilea stat membru al Uniunii Europene care, în anul 2005, a dezvoltat şi a pus în aplicare o strategie naţională antifraudă. România este angajată, în prezent, în continuarea acestui demers, prin îmbunătăţirea şi eficientizarea investigaţiilor şi întărirea capitalului uman. OLAF sprijină ţările europene să-şi îmbunătăţească capacitatea de identificare şi prevenire a fraudelor, prin furnizarea instrumentelor practice de recunoaştere a situaţiilor cu posibile suspiciuni de fraude şi prin sprijinirea acestor ţări în monitorizarea proiectelor cu risc ridicat.
"DLAF a dovedit, în toţi aceşti ani, că este un partener de încredere pentru OLAF şi instituţiile europene, prin profesionalismul şi dedicaţia angajaţilor DLAF implicaţi în prevenţia, controlul şi combaterea neregulilor şi fraudelor care aduc atingere intereselor Uniunii Europene", a declarat Marius Cătălin Vartic, şeful DLAF. "Când vorbim despre protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, implicit vorbim şi despre România, şi despre importanţa pe care combaterea fraudei o are în evoluţia economică şi socială a comunităţii europene din care aceasta face parte", a mai adăugat şeful DLAF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News