Data publicării:

Djokovic, sindicat al jucătorilor, majorarea retribuţiilor

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
foto: Twitter / @ATPWorldTour
foto: Twitter / @ATPWorldTour

Tenis: Novak Djokovic pledează pentru un sindicat al jucătorilor şi pentru o majorare a retribuţiilor.

Tenismanul sârb Novak Djokovic a pledat pentru crearea unui sindicat al jucătorilor cu scopul de a obţine majorarea retribuţiilor lor, susţin mai multe publicaţii, citate de AFP.

Câştigător a 12 turnee de Mare Şlem, preşedintele consiliului jucătorilor din circuitul ATP a luat cuvântul cu ocazia unei reuniuni desfăşurate la Melbourne, la care au mai participat Roger Federer, Rafael Nadal şi Andy Murray.

Conform publicaţiei The Times din Londra, Djokovic a urcat la tribună şi a cerut tuturor celor care nu sunt jucători de tenis să părăsească sala, iar apoi a fost adus un jurist specializat în chestiuni salariale. Conform The Telegraph, Djokovic a subliniat că turneele de Mare Şlem nu returnează decât 7 la sută din câştigurile lor jucătorilor, o cifră pe care a comparat-o cu cele 50 de procente din baschetul american.

Luarea de cuvânt a fostului lider mondial a intervenit după ce directorul Openului Australiei, Craig Tiley, a făcut referire la un proiect de majorare a fondului de premiere, de la 55 milioane dolari la 100 milioane în cinci ani. În opinia The Times, crearea unui sindicat ar fi o ruptură cu sistemul actual în care ATP reprezintă în acelaşi timp turneele şi jucătorii.

ATP a refuzat însă să facă orice comentariu pe această temă, în timp ce Federaţia australiană nu a făcut nici ea niciun comentariu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel