Data publicării:

Djokovic a câștigat Australian Open 2023. Nole și-a luat revanșa după scandalul de anul trecut

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp
Novak Djokovic
Novak Djokovic

Novak Djokovic (35 de ani, locul 5 ATP) s-a impus în fața lui Stefanos Tsitsipas (24 de ani, locul 4 ATP) în finala Australian Open 2023.

Sârbul a învins în trei seturi 6-3, 7-6 (4), 7-6 (5).

Potrivit Digi Sport, Djokovic s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7.

Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal, notează agerpres.

De asemenea, Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

"Nole" nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel