Diversiunea lui Nicolicea: Vot la 16 ani, întrucât bătrânul satului a devenit ”ramolitul satului”
Coborârea vârstei de vot la 16 ani, propusă, marți seara la dezbaterile pe Constituţie, de deputatul UNPR Eugen Nicolicea a dat prilejul celor prezenți să-și împărtășească opiniile pro și contra. În timp ce Eugen Nicolicea își susține propunerea afirmând că odată cu mijloacele de comunicare "înţelepţii satului" nu mai sunt bătrânii, ci tinerii, preşedintele Secţiei de Drept Privat de la Consiliul Legislativ, Nicolae Turcu, afirmă că un tânăr de 16 ani nu are "maturitatea politică şi electorală".
Deputatul UNPR, Eugen Nicolicea reia o propunere mai veche lansată de Sebastian Lăzăroiu și dorește ca tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani să voteze, argumentând că ”bătrânul satului” a devenit un ”ramolit” în era comunicațională, unde cei mai tari sunt cei tineri”, fără a lua în seamă faptul că Opoziția se opune în continuare modificării Legii fundamentale.
"În trecut, este adevărat, înțelepciunea si experiența o căpătai cu trecerea anilor pentru că nu existau mijloace de informare suficientă si atunci cel mai înțelept dintr-un sat era bătrânul satului, iar cei tineri, evident ca erau mai necopți la minte că nu aveau experiență. De când cu performanțele de comunicare, cei mai tari sunt cei tineri iar bătrânul satului a devenit ramolitul satului. De aceea, având în vedere dezvoltarea noii generației, atât fizic cât si intelectual, consider ca această coborâre a vârstei de vot de la 16 ani este așteptată cu interes de tineret", şi-a susţinut Nicolicea amendamentul. El a mai anunţat că vrea să se coboare şi pragul pentru dreptul de a fi ales, pentru a se ajunge la "o primenire a Parlamentului cu elemente tinere".
În contraofensivă, Nicolae Turcu, preşedintele Secţiei de Drept Privat de la Consiliul Legislativ, a susținut inutilitatea unei asemenea hotărâri,invocând o serie de cercetări psihologice care ar demonstra că la 16 ani nu se poate vorbi despre "maturitatea politică şi electorală".
Totodată, Nicolae Turcu a amintit că majoritatea statelor europene au acest prag al vârstei la care se poate exercita dreptul de a vota, completând: "Şi un ultim argument, să stiți că doar Republica Populară Coreană are vârsta de 16 ani, s-au făcut propuneri și în situația de a vota mama pentru copilul din pântece, etc, etc."
Interesat de această problemă, Sever Voinescu, prezent la dezbatere, deși nu este mebru al Comisiei și nu are nici drept de vot s-a arătat vehement împotriva propunerii înaintate de Nicolicea. "Mă întreb de ce a fost nevoie sau de ce este nevoie de coborârea vârstei de la care poți să votezi!? Am ascultat cu atenție argumentele dlui Nicolicea și mărturisesc că tot nu am înteles de ce România are nevoie de așa ceva. Pe de altă parte, urmează întrebarea dacă acceptăm că totuși există niște motive pe care nu le-am aflat incă, pentru care e bine să mergem cu acest drept mai jos de 18 ani, nu am înteles de ce 16 ani, de ce nu 14 ani? De ce nu 17? Dl Nicolicea spunea că de la 16 ani poți munci, nu mi se pare lipsit de interes ce spunea doamna Pivniceru (Mona Pivniceru, n.r.) pentru că sunt situații si situații, la 14 sau 15 ani se poate căsători o femeie. (...) În plus mă mai întreb ceva, dacă noi încercăm să găsim o altă vârstă, legând-o de diferite momente în care pe parcursul vieții obții diferite capacități, eu vă aduc aminte ca in materia drepturilor succesorale, dobândești anumite drepturi de la concepțiuni. Nu gasesc motivația pentru care sistemul politic românesc are nevoie de așa ceva. Pentru că, totuși, argumentul că generația asta e mai deșteaptă la 16 ani decât generația trecută sau că cei de astăzi la 16 ani sunt la fel de înțelepți precum erau în 1990 altă generație, sunt totuși speculații", a conchis Sever Voinescu.
Opoziția și reprezentanții UDM au lipsit, marți seara, de la lucrările ședinţei Comisiei Juridice, care, potrivit președintelui Comisiei, aceste discuții de principiu vor avea loc în seara fiecărei zi de marți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News