Diversitatea reunește identități. Tabăra Interetnică de Artă Contemporană
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Tabăra Interetnică de Artă Contemporană, ediția online, s-a desfășurat în perioada 10 - 15 iunie 2021, în organizarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice - Guvernului României și a Fundaţiei “Inter-Art” Aiud, România. Parteneri în derularea proiectului au fost Centrul Cultural “Liviu Rebreanu “ Aiud și Primăria/Consiliul Local Aiud.

21 de artiști, reprezentând 15 etnii

La acest important eveniment artistic au participat 21 de artiști, reprezentând 15 etnii. Tabăra a cuprins următoarele secțiuni: pictură: Semenescu Kureta Oriola – albaneză, Mleziva Iosif – cehă, Ionescu-Berechet Cristina-Aurelia – elenă, Boicescu Traian Stefan – italiană, Dumitrescu Mirela Stefania – macedoneană, Eperjesi Noémi – maghiară, Mena Zapotoțchi- poloneză, Neagu Nemeth Katalin – maghiară, Cristea Elena – română, Rodica Strugaru – română, Simona Damo – română, Lavrente Petre – rus lipoveană, Ungureanu Constantin – ruteană, Mirea Nevena – sârbă, Karkus Miroslava-Blazena – slovacă, Ferodin Iaia – tătară; sculptură: Munteanu Gheorghe – ucraineană, Balog Stefan – maghiară; artă fotografică: Ionescu-Berechet Ștefan-Cătălin – elenă, Balog Zoltan – maghiară, Agi-Veli Elis – turcă.

Conducător tabără: Stefan Balog; director artistic: Ioan Hădărig; coordonator de proiect din partea Departamentului pentru Relaţii Interetnice: Elena Cruceru; echipa tehnică: Robert Lixandru, Zoltan Balog.

Artistul plastic Stefan Balog, președintele Fundației Inter-Art Aiud, a declarat:

„Noile formatări din viața socială au remodelat și conceptele proiectelor artistice care au prins dimensiuni în spațiul virtual. Tabăra Interetnică de Artă Contemporană nu face excepție, ediția din acest an desfășurându-se online. Acest aspect a pus la încercare atât organizatorii cât și participanții prin faptul că au trebuit identificate noi căi de comunicare care să compenseze cumva lipsa întâlnirilor directe. Bineînțeles nu a fost ușor. Dar, din punctul meu de vedere, am reușit ceva extraordinar, să păstrăm legaturile vechi și în același timp să creăm altele noi, cu oameni minunați care s-au alăturat grupului nostru interetnic.”

În calitate de director artistic al fundației aiudene, scriitorul Ioan Hădărig a definit proiectul ca un fenomen cultural național, un demers inedit:

„Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud se constituie într-un fenomen cultural național care reușește să adune și să promoveze valoroși artiști plastici ai vremurilor actuale, într-un demers inedit și novator.

Artiști aparținând diferitelor etnii ale României contemporane reușesc, prin lucrările lor, să ofere o imagine a valorilor culturale tradiționale din comunitățile pe care le reprezintă dar și a nivelului artistic actual.

Gândită pentru această perioadă complicată în stabilirea relațiilor inter-umane, tabara online din anul 2021 propune o abordare alternativă atât a comunicării între artiști cât și a actului artistic.

Lucrările realizate de artiștii plastici în atelierul personal reprezintă o invitație la stabilirea relației dintre creator și lucrările sale.

Expozițiile care vor fi deschise în spațiul stradal sau în cel online vor prezenta privitorului această încercare de a regândi spațiile artistice contemporane”arată un comunicat Inter-Art.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel