Data publicării:
Dispozitivele care consumă curent, deşi nu le foloseşti tot timpul. Cum ai putea reduce factura la electricitate cu 23%
Un consultant britanic în energie explică cum dispozitive "vampir" consumă curent electric, chiar şi atunci când nu sunt folosite. Acesta spune că factura la energia electrică ar putea fi redusă cu până la 23% cu doar câteva mici ajustări.
"Aceşti vampiri sunt peste tot. Vorbim de aparatură electrocasnică, de încărcătoare, de becuri. Toate acestea consumă curent chiar şi când sunt, teoretic, închise, nefolosite. Individual, nu consumă mult. Dar adunate, pot însemna câteva sute de lei în plus la factură anual", a declarat Rob Bohm pentru Daily Mail.
"Spre exemplu, în unele prize lăsăm încărcătoarele de telefon, chiar dacă nu ne încărcăm atunci telefonul. Ne-am gândi că nu e nicio problemă, nu? Ei bine, încărcătoarele consumă energie constant, chiar dacă nu încarcă un telefon. Au un transformator în interior care foloseşte mici cantităţi de energie atunci când stă în priză.
Ai o imprimantă care stă în standby? Vedem acel LED aprins pe ea mereu, nu? În Marea Britanie, un astfel de LED adaugă 10 lire pe an la factură. O boxă pentru televizor sau un sistem audio lăsat în standby consumă 30 W pe oră. Televizorul în standby în jur de 4 W pe oră. Dacă sunt 4 televizoare într-o casă, 16 W. Se adună! Punem aici ceasul de pe cuptorul cu microunde, becul de la maşina de spălat, o consolă de jocuri în standby, un router WIFI, o maşină de spălat vase, un boiler", a mai spus acesta.
Dispozitivele pe care să nu le mai laşi în priză
"Principalii vinovaţi de consumul de curent sunt televizoarele şi consolele de jocuri în standby, şi laptopurile şi telefoanele lăsate inutil la încărcat. Conform cercetărilor noastre, s-ar putea economisi anual 110 lire la facturi dacă aceste dispozitive ar fi închise complet când nu sunt folosite. Oamenii îşi ţin telefoanele sau laptopurile inutil la încărcat. Toată noaptea, toată ziua. Iar încărcătoarele consumă curent chiar şi când dispozitivul este încărcat complet. De îndată ce s-a încărcat dispozitivul, scoateţi încărcătorul din priză. Nu doar că veţi economi energie, veţi prelungi durata de viaţa a bateriei", a declarat şi Marc Robson, expert în energie inteligentă la British Gas.
Conform celor doi specialişti, eliminarea acestor consumatori "vampiri" ar putea reduce, în medie, facturile cu până la 23%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News