Dispozitiv care îi împiedică pe părinţi să îşi uite bebeluşii în automobile, obligatoriu în Italia
Un dispozitiv care îi împiedică pe părinţi să îşi uite bebeluşii în automobile a devenit începând de joi obligatoriu în Italia, unde nerespectarea acestei prevederi legale atrage o amendă consistentă şi aplicarea unor puncte de penalizare, a anunţat Ministerul Transporturilor din această ţară, citat de AFP.
Ministerul italian a confirmat intrarea în vigoare a unei noi legi care îi obligă pe părinţi, bunici şi însoţitori ai copiilor să monteze pe scaunele speciale destinate pasagerilor cu vârste sub pragul de patru ani un mecanism de alarmă, pentru a evita ca bebeluşii să fie uitaţi în maşină atunci când şoferul coboară din vehicul. Dispozitivul 'va trebui să se activeze automat şi va trebui echipat cu o alarmă, pentru a-l avertiza pe conducătorul auto de prezenţa copilului, graţie unor semnale acustice, vizuale şi cu vibraţii, perceptibile în interiorul şi exteriorul vehiculului'.
Dispozitivul poate fi înzestrat şi cu sisteme de expediere automată a unor mesaje de tip SMS sau pe WhatsApp şi de iniţiere a unor apeluri telefonice. Ministerul italian, care a prevăzut şi un mic ajutor pentru şoferi în valoare de 30 de euro pentru achiziţionarea fiecărui aparat, a reamintit că automobiliştii care transportă copii şi care nu deţin astfel de dispozitive vor comite începând de joi o infracţiune prin încălcarea unei norme a Codului rutier.
Această infracţiune va putea fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 81 şi 326 de euro şi cu aplicarea a cinci puncte de penalizare. Mai multe echipamente de acest tip, ataşate de cheia de contact a conducătorilor auto, există deja de cinci sau şase ani în Italia şi au început să intre în producţie în urma unor tragedii care au avut loc atunci când mai mulţi bebeluşi au murit după ce au fost uitaţi de părinţii lor în vehicule încuiate, în timp ce dormeau, în zile caniculare, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News