Data publicării:

Directorul Institutului Diplomatic: CE comite erori tehnice în scrisorile către Guvern

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
barroso 1
barroso 1

Vlad Nistor, directorul Institutului Diplomatic Român, consideră că informaţiile care ajung la Comisia Europeană, dinspre România, fac parte dintr-o strategie a lui Traian Băsescu. Nistor susţine că, la nivel instituţional, PDL a avut mai mult timp pentru a stabili relaţii cu oficialii europeni şi au accesul facilitat. Comisia Europeană a comis o serie de erori tehnice în scrisorile pe care le-a trimis către România, consideră Nistor, iar acest lucru se datorează informaţiilor venite dinspre echipa din jurul lui Traian Băsescu.

“În ceea ce priveşte măsurile privind transmiterea listelor electorale către Curtea Constituţională, este evident că informaţiile de care dispune Comisia Europeană pe acest subiect sunt incomplete. Listele solicitate de Curte, la care se face referire sunt în responsabilitatea Biroului Electoral Central, iar verificarea lor se face în termenul stabilit de Curtea Constituţională. Subliniem că există un termen fixat prin decizie a Curtii (31 august a.c.) pentru a primi listele şi nu există niciun indiciu care să infirme dorinţa de încadrare în acest termen. Este foarte posibil ca preşedintele Barroso să nu fi fost informat de existenţa unui termen de răspuns fixat chiar de Curtea Constituţională”, se arată în comunicatul Guvernului, ca răspuns la scrisoarea lui Barroso.

Vlad Nistor a sesizat şi cu alte ocazii, erori ale Comisiei Europene în ceea ce priveşte situaţia din România. "Într-o altă scrisoare, Comisia ne spunea că CCR este înglobată în restul sistemului juridic din România. Ori, noi, cei care trăim aici, ştim foarte bine că nu e aşa. Uitaţi-vă şi la celebra listă cu 11 puncte trimisă de Barroso către România. Păi când a venit scrisoarea aia deja vreo 5-6 puncte erau îndeplinite. Aceste erori arată că oficialii europeni nu sunt foarte bine informaţi referitor la situaţia din România, nu cunosc contextul, dedesubturile", a spus Vlad Nistor.

Situaţia de acum a fost gândită de Traian Băsescu cu mult înainte, consideră Nistor.  PDL a avut ocazia să-şi stabilească canalele de comunicare, printr-o apropiere de liderii europeni şi acum doar au pus maşinăria în mişcare. "Aici se vede foarte bine şi lupta din PPE şi socialiştii europeni. Se vede şi raportul de forţe".

"Uneori am senzaţia că Barroso nici nu ştie despre ce vorbeşte", a mai afirmat Nistor. Această ipoteză alimentează speculaţiile conform cărora Barroso se implică în lupta politică din România pentru a susţine PDL-ul, ca parte a familiei politice a Popularilor Europeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel