Data publicării:

Directorul FMI, anunţ pentru toată Europa. Mai multe ţări europene şi-ar putea creşte economiile cu până la 8%. "Şocuri atât de severe încât par noua normalitate"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, transmite că reformele inteligente pot favoriza creşterea economiei în mai multe ţări europene cu până la 8 % în următorii patru ani. 

Astfel, Kristalina Georgieva spune că este nevoie de un imbold pentru creşterea economică pe termen mediu, afirmând că este nevoie de vindecare în urma multiplelor şocuri pentru economia europeană. 

Tot directorul general al FMI spune că inflaţia este încă peste ţinta stabilită în multe ţări, ceea ce înseamnă că, din nefericire, ratele dobânzilor vor continua să fie ridicate. 

"Avem de-a face cu divergenţe în economia globală, care se adâncesc. Economia globală a primit şocuri atât de severe, încât par a fi noua normalitate", a mai spus Georgieva. 

"Cadrul comun pentru restructurarea datoriilor a adus rezultate mult prea încet, însă se pare că lucrurile sunt în mişcare, pentru că se micşorează perioadele. Dacă am renunţa la cadrul comun, am ajunge într-un mediu mult mai puţin predictibil", a avertizat Georgieva, conform Reuters. 

În plus, spune Georgieva, FMI monitorizează atent implicaţiile economice ale războiului dintre Israel şi Fâşia Gaza. 

"Este un nou nor care întunecă orizontul economiei globale, dar e prea devreme pentru a putea face o analiză a situaţiei", a spus Georgieva. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel