Data publicării:

Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu a fost arestat pentru luare de mită

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
173
173

Judecătorii Tribunalului Alba au decis, joi, arestarea, pentru 29 de zile, a directorului Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Silvestru Tomuţa, reţinut pentru că ar fi pretins suma de 2.000 de euro pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta instituţiei unei societăţi.

Din informațiile transmise, joi, de purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, instanţa a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele directorului Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Silvestru Tomuţa, acuzat că a pretins suma de 2.000 de euro, pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta instituţiei unei societăţi, informează Mediafax.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă, iar Silvestru Tomuţa a înaintat recurs împotriva deciziei, recursul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Cercetările demarate de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia  faţă de inculpatul Silvestru Tomuţă, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, acuzat de luare de mită, continuă.

Silvestru Tomuţă este acuzat că în perioada decembrie 2011 – februarie 2012, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale sibiene (denunţător în cauză) să îi remită lunar, cu titlu de mită, pe o perioadă de cinci ani, suma de 2.000 de euro, pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta Casei de Cultură în condiţii avantajoase pentru firma denunţătorului. Acest contract fusese încheiat în cursul lunii decembrie 2011 pe o perioadă de cinci ani, iar cuantumul chiriei (500 de euro lunar) era modic, comparativ cu nivelul chiriilor percepute pentru alte spaţii ale aceleiaşi instituţii. Suma de 2.000 de euro trebuia achitată lunar, pe toată perioada de derulare a contractului.

La data de 29 februarie 2012, inculpatul Tomuţa Silvestru a fost surprins în timp ce primea de la denunţător suma de 8.600 lei ca primă tranşă din banii pretinşi.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 februarie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel