Data actualizării:
Data publicării:

Director de liceu, acuzat de patru eleve că le-ar fi agresat

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un director de liceu din Oraviţa este acuzat de patru eleve că le-a abuzat, fetele depunând deja plângere la Poliţie. Poliţiştii au deschis o anchetă. 

Cele patru eleve care au depus plângere la Poliţiei împotriva directorului liceului din Oraviţa au precizat că au fost abuzate de acesta, fiind pipăite şi bruscate. Directorul le-ar fi trimis şi mesaje, pe care fetele le-ar fi pus la dispoziţia poliţiştilor.

"Astăzi, în jurul orei 10.00, Poliția orașului Oravița a fost sesizată despre faptul că directorul unei unități școlare ar fi avut un comportament nepotrivit, în cursul acestei zile, în incinta unității școlare. Imediat polițiștii au deschis o anchetă pentru verificarea și stabilirea situației de fapt. În acest moment, la sediul poliției sunt audiate mai multe persoane,cadre didactice și martori, pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații. Au fost informati Inspectoratul Scolar Județean și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița. Urmează ca in funcție de rezultatul anchetei sa fie dispuse măsurile legale în consecință", informează Poliţia Oraviţa, conform observator.tv. 

Una dintre eleve a precizat că a fost băgată cu forţa de directorul liceului în cabina portarului, chiar în această dimineaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel