"Am văzut afirmaţiile atribuite lui Shuai Peng şi filmările apariţiei sale publice. Cu toate acestea, informaţiile despre acuzaţiile de abuz şi faptul că ea nu a fost văzută de două săptămâni rămân foarte îngrijorătoare" a scris Nabila Massrali, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei UE, într-un mesaj transmis agenţiei France Presse.
"Nu suntem în măsură să comentăm acuzaţiile în sine, dar cerem să se efectueze urgent o anchetă completă şi transparentă", a adăugat Massrali, conform Digisport.
"Cerem în continuare guvernului chinez să furnizeze dovezi independente şi verificabile cu privire la situaţia ei şi la locul în care se află. Sperăm că ea îşi va putea relua curând activităţile sportive şi extrasportive normale", a conchis purtătoarea de cuvânt.
Shuai Peng a vorbit cu CIO
"Ne-a explicat că este în siguranță, sănătoasă și trăiește în locuința sa din Beijing, dar își dorește ca viața sa privată să fie respectată pentru moment. De aceea preferă să își petreacă timpul cu prietenii și familia în acest moment. Va continua să fie implicată în tenis, sportul pe care îl iubește atât de mult", au explicat cei de la CIO, potrivit Digisport.ro.
La apelul video au participat, pe lângă Shuai Peng, președinte CIO (Thomas Bach), președintele Comisiei Sportivilor din cadrul CIO (Emma Terho) și un membru CIO din China (Li Lingwei). Jucătoarea de tenis le-a mulțumit oficialilor pentru îngrijorarea arătată, iar Emma Terho a explicat ce a simțit după discuția cu Peng.
"M-am liniștit când am văzut că Peng Shuai este bine, aceasta era marea noastră îngrijorare. A părut relaxată. I-am oferit sprijinul nostru și poate ține legătura cu noi oricând, un lucru pe care l-a apreciat", a spus Emma Terho.
Statul chinez a reacţionat
Chestionat marţi, în cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez, Lijian Zhao, a reacţionat totuşi la controversa care vizează ţara sa, de la începutul acestei luni.
"Cred că unii trebuie să înceteze să exagereze în mod deliberat această chestiune în scopuri ostile şi, mai important, să facă din asta o problemă politică", a spus oficialul chinez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați