Diplomați ruși expulzați de la Chișinău. Moscova pregătește riposta. Reacția lui Dodon
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
dodon putin
dodon putin
Rusia va da un "răspuns dur" la expulzarea diplomaților ruși din Republica Moldova, a declarat luni seara ministrul de externe adjunct al Rusiei, Grigori Karasin, într-o primă reacție la anunțul făcut de Chișinău privind declararea persona non grata a cinci diplomați ruși, care au la dispoziție 72 de ore pentru a părăsi teritoriul Republicii Moldova, au relatat Deschide.md și Radio Chișinău, citând agenția de presă rusă Interfax.

Totodată, viceministrul de externe rus a spus că aceasta reprezintă o "gravă provocare" și o lovitură aplicată forțelor conduse de Igor Dodon la Chișinău, care pledează pentru o normalizare a relațiilor bilaterale cu Federația Rusă.

"Un răspuns va urma, desigur, și va fi un răspuns suficient de dur", a afirmat înaltul diplomat rus, adăugând că Moscova analizează "formele și parametrii" acestui răspuns.

"Ne vom gândi la un răspuns adecvat și el va urma", a insistat Karasin, denunțând această "acțiune neprietenoasă" la adresa Rusiei, potrivit RIA Novosti.

Unul dintre cei cinci diplomați care urmează să părăsească teritoriul Republicii Moldova — potrivit surselor portalului Deschide.md — este Aleksandr Grudin, consilierul atașatului militar al Federației Ruse la Chișinău, Igor Dovbnea. Grudin figurează în dosarul intentat fostului deputat moldovean Iurie Bolboceanu pentru trădare de patrie, după ce s-a descoperit că acesta livra informații secrete oficialului rus.

[citeste si]

Reacția nu a întârziat nici din partea președintelui Igor Dodon, care a calificat decizia privindu-i pe cinci diplomați ruși ca "un gest revoltător', la "comanda care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijorați că între președinția de la Chișinău și Kremlin s-a creat în sfârșit un dialog constructiv și eficient".

În mod oficial, nici Ministerul de Externe și nici guvernul Republicii Moldovei nu au anunțat decizia privitor la expulzarea celor cinci diplomați. Informația a fost confirmată însă de ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farid Muhametșin, care a declarat pentru TASS că a primit o notificare în acest sens, iar mai târziu de purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, potrivit RIA Novosti.

Această decizie relevă criza politică prin care trece în prezent Republica Moldova și este îndreptată împotriva politicii lui Dodon de apropiere dintre cele două țări, mai scrie RIA Novosti.

De asemenea, Duma de Stat rusă (camera inferioară a parlamentului) crede că decizia de a expulza diplomați ruși nu este legată de relațiile dintre cele două țări, ci de criza politica internă din Republica Moldova. "Aceasta este legată de intensificarea luptei dintre președinte, pe de o parte, și guvernul format de parlament, pe de alta. Este clar că că această luptă s-a răsfrânt asupra relațiilor interstatale și arată încă o dată că ia forme din ce în ce mai acute", a declarat prim-vicepreședintele Comisiei pentru afacerile CSI din Dumă, Konstantin Zatulin. 


Reacția  lui Igor Dodon

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a reactionat luni seara extrem de dur într-un mesaj pe Facebook, dupa declararea a cinci diplomati rusi "persona non grata" de catre autoritatile moldovene.

"Guvernarea a comis un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federatia Rusa.
Astăzi i-a cerut ambasadorului ca 5 diplomați ruși să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore.

Mă declar profund indignat de această ostilitate afișată a diplomației moldovenești și o condamn în mod categoric.

Înțeleg că eurounioniștii sunt deranjați de succesul înregistrat de Președinție în ultimele luni și au decis să recurgă la provocări directe, cu riscul să afecteze grav relațiile modo-ruse.
Înțeleg de asemenea că aceasta e probabil o comandă care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijorați că între Președinția de la Chișinău și Kremlin în sfîrșit s-a creat un dialog constructiv și eficient.

Dar atenționez cu toată responsabilitatea această guvernare că ea a acceptat să se implice în jocuri geopolitice deosebit de periculoase ale Bruxelles-ului și ale Washington-ului în regiune. Jocuri ale structurii militare NATO.

Nu cred că își dă seama cu ce preț face acest lucru și în ce situație dificilă și riscantă poate pune țara și poporul. Au făcut un gest urît, care nu va trece fără consecințe negative"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel