Diploma falsă de la conducerea Transelectrica, impact pe Bursă. Mircea Coșea: Lucrurile sunt foarte grave
Scandalul de la Transelectrica are potențial de a afecta compania pe Bursă.
Fostul director Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-ar fi falsificat diploma de licență. El ar fi frecventat cursurile facultății, dar nu a finalizat-o.
Inițial, la Digi24, președintele Consiliului de Supraveghere, până la reacția Universității Politehnica, a afirmat că ei nu au calitatea de a vedea dacă actele sunt adevărate sau false, dar știe că sunt în original: ”La prima vedere, sunt documente absolut în regulă, au timbru, au ștampilă, au tot ce trebuie. Dar nu asta e problema. Problema este că ele trebuie să fie verificate cu cei care le-au emis”. Mircea Coșea a precizat că-l sfătuiește pe Marius Dănuț Carașol să facă o solicitare către Politehnica, așa cum va face și Consiliul de Supraveghere, pentru a verifica diploma.
”Nu se poate da așa cu parul în capul omului până când nu verifici foarte, foarte bine tot ce se întâmplă”, a argumentat Mircea Coșea.
Transelectrica nu face marmeladă. Impact pe Bursă
Mircea Coșea a mai atenționat, la B1 TV, că ”Lucrurile sunt foarte grave din punctul nostru de vedere. O să vă spun și de ce. Transelectrica nu este o societate de făcut marmeladă, deși și aceea este bună. Este una strategică. Dacă ea nu merge, nu avem nici becurile aprinse în casă, nu mai vorbesc de importanța pe care o are, fiind listată la Bursă. Deci orice imagine, care afectează buna desfășurare a activității conduce la scăderea valorii acțiunilor la Bursă”.
În cele din urmă, Consiliul a decis revocarea directorului, conform declarației lui Mircea Coșea, de la Digi24: ”Astăzi - joi, din nou, am convocat o ședință de urgență a Consiliului, pentru că această situație nu mai putea continua, Transelectrica e societată de interes strategic, listată la bursă, riscăm efecte economice negative. A fost motivul pentru care am convocat Consiliul și am hotărât revocarea în absența lui. Dânsul nu a mai venit, nu a mai răspuns la niciun telefon, la nicio chemare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News