Dinu Patriciu a comentat , joi, că nu se aştepta la o deteriorare a relaţiilor cu Crin Antonescu şi a adăugat că, în ceea ce-l priveşte, mereu a fost de părere că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie.
În cadrul unei emisiuni la B1Tv, Patriciu a fost întrebat dacă se aşteaptă la o deteriorare a relaţiei cu Crin Antonescu. "Nu mă aşteptam la o deterioarare a relaţiilor, şi de altfel, uman, în ceea ce priveşte relaţia directă, cel puţin până la ultimul contact pe care l-am avut, acum câtăva vreme, ea era foarte bună. Nu ştiu care este atitudinea lui Crin, dar în ceea ce mă priveşte eu am crezut întotdeauna că adversitatea politică nu trebuie să se transforme în duşmănie. Am văzut prin alte părţi, prin alte culturi oponenţi politici care erau foarte buni prieteni - jucau golf împreună cu o plăcere", a declarat Dinu Patriciu.
De asemenea, acesta a declarat, în cadrul emisiunii, că nu mai este pasionat de politică. " Nu mă mai pasionează politica, fac afaceri".
Cu privire la programul economic al USL, Dinu Patriciu a precizat că nu a fost consultat. Întrebat dacă despre USL se poate spune că au un program economic, Patriciu a negat. "Nu. Dar nu numai ei n-au, să fim drepţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită