Data publicării:

Dinescu a vrut să-i dea bani pentru gunoi lui Prigoană şi s-a ales cu acţiuni Rosal. Câte emisiuni va avea la Realitatea, în noul sezon

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
prigoana-cu-dinescu
prigoana-cu-dinescu

Poetul Mircea Dinescu a confirmat pentru DeCe News că rămâne alături de Realitatea, contractul urmând a fi  semnat cel mai probabil miercuri.

”Sunt cel mai vechi de la Realitatea TV, eu am venit primul, apoi am adunat câțiva  intelectuali șovăielnici, pe lângă mine. Cum să plec de acolo, s-a întrebat retoric maestrul Dinescu? Discutăm, și dacă o să-mi placă, rămân. Și nu cu una, ci cu două emisiuni. Pe lângă Tănase și Dinescu o să mai fac Politică și delicatese... o să merg prin piețe, o să discut cu oamenii și apoi gătesc ceva. Pe final, bag și muzică: Mambo Siria, lăutarii mici de la Cetate, piese din astea”, a spus Mircea Dinescu.

Vrei să faci televiziune din bube, mucegaiuri și noroi?

Povestea înființării postului, rostită de maestrul Dinescu, este extrem de savuroasă. ” Într-o zi, aud cioc, cioc, la ușă. Sunt Prigoană, ăla cu gunoiu. Inițial, am crezut că e într-adevăr omul care ridică gunoiul, m-am căutat să-i dau o sută de mii... Ce vrei domnule, îl întreb? Să fac o televiziune. Dar ce, mata ești Arghezi, să faci din bube, mucegaiuri și noroi un poem? Ce legătură au gunoaiele cu televiziunea? Asta e ambiția mea, mi-a spus. Dacă e cu gunoaie, nu mă bag, l-am refuzat eu. Pot să mai vin pe la dumneavostră, m-a întrebat Prigoană? Da, dom’le, vino când vrei, zic eu, crezând că am scăpat de el. Peste două zile, sună iar la ușă. Ce vrei dom’le, ai înnebunit...Până la urmă, mi-a propus 5 la sută din Realitatea, nu mai știu cât la sută din Rosal și din nu mai știu ce televiziune a lui. Fiind un poet emotiv, am acceptat. Am fost acționar la Rosal și Realitatea. Nu zic, a plătit bine, pentru emisiuni, dar după vreo doi ani, când îl tăvăleam pe Năstase, mi-a zis că s-o lăsăm mai moale, că îl omoară ăștia. M-am enervat și i-am dat înapoi toate acțiunile, și de la Realitatea și de la gunoaie. Ce nebun, o să zici...Am trecut pe lângă niște milioane, dar nu-mi pare rău, mă simt sănătos și în viață. Sper să mă întorc încă de săptămâna asta la treabă!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel