Data publicării:

Dîncu: Vom avea două tipuri de voluntari în armata română, voluntari în rezervă şi cu stagiul militar voluntar

Autor: Elena Didila | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat joi, la Cluj, că ministerul său urmează să publice un proiect de lege care prevede două tipuri de voluntariat pentru militari, cei care vor fi voluntari în rezervă şi cei care vor efectua voluntar stagiul militar.

Alegeri prezidentiale 2024

"Sunt bucuros să lansăm în această perioadă şi în viitor câteva oferte pentru a aduce voluntari în Armata Română, în două variante, atât voluntari în rezervă, cât şi stagiul militar voluntar. Va apărea într-o lege pe care o vom publica foarte repede. Vom încerca prin aceasta să înnoim, să aducem oameni tineri în armată şi cred că devine atractivă cariera de militar", a explicat Vasile Dîncu, potrivit Agerspres.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, joi, la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj-Napoca, la ceremonia de predare-primire a comenzii diviziei şi la ceremonia de trecere în rezervă a generalului-maior Dorin Blaiu, care a asigurat comanda.

De asemenea, Vasile Dîncu a participat, joi, la Aeroportul Internaţional "Avram Iancu", la Conferinţa internaţională "Aviation-Event 2022 CLJ", unul dintre cele mai importante evenimente ale aviaţiei europene, desfăşurat în premieră în România şi în Europa de Est.

Aeroporturile regionale din Europa să aibă un dublu rol, să poată deveni şi obiective militare 

"Ne-am dat seama cât de importantă este mobilitatea militară, care va fi asociată în viitor cu dezvoltarea aeroporturilor regionale. Sunt sigur că statele şi Comisia Europeană vor găsi soluţii pentru a lega împreună aceste tipuri de business-uri, ceea ce înseamnă nevoia noastră de a acoperi, din perspectiva securităţii naţionale, teritoriul Europei, şi a avea şi o infrastructură cu dublu rol, adică orice aeroport regional să poate deveni un important obiectiv militar la un moment dat, după strategia de securitate naţională", a declarat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu anunță investiții uriașe în industria de apărare a României

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, la Parlament, că vom avea în România, în câţiva ani, noi producţii în România de subansamble, de drone, de minisubmarine, armament şi zona blindatelor, el afirmând că se deschide o epocă nouă pentru industria noastră de apărare.

”Există o listă de achiziţii destul de lungă, pe care o avem în programarea din documentul strategic Armata României 2040, asta înseamnă că avem un prag de raportare şi înzestrare în 2026, unul în 2023 şi unul în 2040, la final. Evident că, dacă vom avea bani în plus, vom mări procentul din acest buget, de înzestrare”, a spus ministrul Apărării, precizând că ar putea fi aduse şi proiecte din 2027 şi 2030 mai aproape. Vezi mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel