Data publicării:

Dîncu, despre rachetele SkyCeptor: Am putea să le folosim de mâine, dacă ar fi terminate

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Rachetele SkyCeptor ar putea fi folosite de România „de mâine, dacă ar fi terminate”, fiind adaptate la sistemul Patriot, a spus ministrul Vasile Dîncu.

„Noi am putea să folosim aceste rachete de mâine, dacă ar fi terminate, dar cu siguranță că noi vom fi primii beneficiari ai acestui sistem de rachete. După câte știu eu și știu sistemul SkyCeptor, el este adaptat pentru sistemul Patriot. (...) Este un sistem foarte performant, însă are avantajul fantastic că este mai ieftin, deci și-l poate permite oricine. Noi, de la Ministerul Apărării, suntem evident interesați. Avem sisteme Patriot cumpărate în varianta lor maximă, să spunem așa, însă sigur că ne interesează să completăm în sistemul nostru de apărare, să completăm cu asemenea tip de rachetă”, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

„Sper să nu fie nevoie să le folosim, dar am putea să le folosim. Deci este o capacitate, o capabilitate fantastică pentru noi. Este una din capabilitățile de care avem nevoie în viitor, pentru că să completăm partea noastră de înzestrare, așa cum există în sistemul NATO, ca să putem să răspundem chestionarului NATO că avem bifat și acest capitol”, a mai spus Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării a mai precizat că memorandumul nu prevede achiziția de către România a rachetelor SkyCeptor. „Noi nu putem să achiziționăm decât produse care există. Deci putem să facem contracte numai în momentul când se apropie procesul de fabricație, dar cu siguranță noi vom fi primii beneficiari. În planul nostru de înzestrare, există aceste rachete. Nu știu cât o să putem produce. Pentru început nu știu dacă se va produce pentru export, pentru că avem noi o nevoie esențială. Deci aici nevoie există, clientul există. Problema este doar să putem produce cât mai repede și cât mai multe, pentru că avem nevoie”, a mai spus ministrul Vasile Dîncu, citat de Mediafax.

Amintim că la sediul Electromecanica Ploiești a avut loc semnarea unui memorandum de înțelegere între Compania Naţională Romarm S.A., Electromecanica S.A. și Raytheon Missiles & Defense. Memorandumul este primul pas pentru viitoarea colaborare între Electromecanica Ploiești și Raytheon pentru fabricarea în România de rachete interceptoare SkyCeptor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel