Data publicării:

Dinamo, umilită de Chindia în Groapă

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp
Dinamo rămâne deocamdată pe 8
Dinamo rămâne deocamdată pe 8

Dinamo București a pierdut sâmbătă seara la limită, pe teren propriu, partida cu Chindia Târgoviște. „Câinii roșii” au mari probleme de efectiv cauzate de situația financiară și administrativă a clubului.

Chindia Târgovişte a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal. Unicul gol al partidei, una desfăşurată pe un teren greu, a fost marcat de suedezul Valmir Berisha (64).

Chindia a făcut un joc foarte bun şi a lăsat puţine şanse echipei gazdă, apărându-se compact. Oaspeţii au mai avut ocazii bune de gol prin acelaşi Berisha (31) şi Daniel Popa (64), în timp ce singura oportunitate notabilă a lui Dinamo a fost şutul lui Diego Fabbrini (49), reţinut în doi timp de portarul Mihai Aioani, potrivit Agerpres.

Chindia a ajuns la şase etape consecutive fără înfrângere, cu două victorii şi patru egaluri. Chindia a bifat a patra sa victorie în deplasare în acest sezon. Pentru Chindia a fost al nouălea meci fără gol încasat în acest campionat, dintre care şapte în deplasare. În tur, Chindia s-a impus cu acelaşi scor, 1-0. Dinamo este la a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu, după 0-2 cu CFR Cluj.

Dinamo rămâne deocamdată pe 8, dar e posibil să coboare câteva locuri până la finele etapei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel