Dinamo, eșec cu Sepsi OSK
Dinamo București a pierdut meciul cu Sepsi OSK, disputat vineri, pe teren propriu, scor 1-2, în primul meci din runda cu numărul 21 a Ligii 1.
În minutul 47, dinamoviștii au solicitat o lovitură de la 11 metri pentru un presupus henț comis în careu de Bouhenna, însă arbitrul Iulian Călin nu a acordat nimic. Dinamo a deschis scorul în minutul 61, prin Dan Nistor. Căpitanul bucureștenilor a primit în careu de la Deian Sorescu și a punctat pentru 1-0.
Gazdele au rămas în inferioritate numerică, în minutul 73, după eliminarea autorului primului gol, Dan Nistor, care a încasat al doilea cartonaș galben pentru un fault comis la mijlocul careului. Sepsi OSK a întors rezultatul prin atacantul elvețian Goran Karanovic, care a punctat de două ori, în minutul 76, respectiv 78, ducând scorul la 2-1 în favoarea covăsnenilor.
În urma acestui rezultat, Dinamo a ratat șansa de a urca, cel puțin temporar, pe loc de play-off, menținându-se pe poziția a opta, cu 28 de puncte acumulate. De partea cealaltă, Sepsi OSK se clasează pe locul 9, cu 25 de puncte, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News