Dinamo a transferat încă doi jucători. Cine sunt
FC Dinamo a reuşit transferul a încă doi fotbalişti.
Este vorba despre Paul Anton şi francezul Magaye Gueye, despre care antrenorul Cosmin Contra spune că ar putea intra în echipă după pauza prilejuită de meciurile echipei naţionale.
"Eu sper ca Paul Anton să îmbrace cât mai repede tricoul lui Dinamo. A avut o perioadă lungă în care nu a jucat, şi pauza oferită de meciurile echipei naţionale poate fi un avantaj atât pentru el cât şi pentru Magaye Gueye să se pună la punct din punct de vedere fizic, tactic, tehnic, şi la următorul meci din campionat să fie disponibili", a declarat Contra, vineri, într-o conferinţă de presă.
Contra: Avem nevoie de rezultate
Tehnicianul dinamovist spune că încă se găseşte în faza în care caută formula ideală de echipă: "Preocupări există, încă suntem în căutarea formulei ideale, suntem implicaţi în a crea un grup puternic. Chiar dacă în momentul de faţă eu simt că grupul este puternic, jucătorii trebuie să se simtă între ei, să se integreze în echipă, automatismele au nevoie de timp ca să fie perfecte. Şi din păcate noi nu avem timp, avem nevoie de rezultate, avem nevoie să urcăm în clasament, să ne apropiem de locurile de play-off şi de aceea pentru noi fiecare meci este foarte important".
Cei doi jucători au efectuat vizita medicală şi au semnat contractele cu Dinamo din postura de jucători liberi, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News