Data publicării:

Dinamo - Viitorul. Constănţenii vor să-şi ia revanşa după înfrângerea usturătoare din Cupa României

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Fotbalistul echipei FC Viitorul Constanţa, George Ganea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa are nevoie de o victorie în partida cu Dinamo, pentru a se debloca mental după o serie de meciuri fără gol înscris. 

"Este un meci destul de greu, cu o echipă foarte bună, cu experienţă, cu tradiţie în fotbalul românesc, dar noi ne gândim la victorie, pentru că avem mare nevoie de ea. În ultimele trei meciuri ne-a lipsit golul, cred că ar trebui să fim mult mai concentraţi în faţa porţii şi să încercăm să ducem cât mai multe mingi acolo, să fim mult mai prezenţi în careu, pentru că doar aşa putem să marcăm. Sperăm ca de la meciul acesta să încercăm să dăm goluri şi să luăm cele trei puncte. Mai sunt puţine meciuri şi trebuie să scoatem maximum de puncte la fiecare dintre ele. Toţi ne gândim că putem să salvăm pe ultima sută de metri acest campionat şi eu cred că putem să facem asta. Avem nevoie de o victorie pentru a ne debloca şi apoi vom lua fiecare meci în parte şi o să ne gândim doar la victorie", a declarat Ganea.

Portarul Valentin Cojocaru a afirmat că Dinamo este o echipă bună în ciuda problemelor de ordin financiar pe care le are: "Este un meci important, sper că ne-am învăţat lecţia în cupă. Mergem acolo să câştigăm. În ciuda faptului că Dinamo are destule probleme, ştim că sunt o echipă bună şi trebuie să facem un meci foarte bun. În cupă a fost un eşec destul de drastic (0-3). Nu ne aşteptam la asta şi acum în campionat sper să ne luăm revanşa şi să luăm cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante pentru noi, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel