Data publicării:

DIICOT: Transfer ilegal de aparatură performantă către o clinică privată

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
Perchezitii
Perchezitii

Un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la o clinică privată.

Aparatul a fost utilizat timp de şase ani, se arată într-un comunicat al DIICOT, transmis miercuri Agerpres. Potrivit procurorilor, reprezentanţii institutului şi ai clinicii medicale private au dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens.

În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.

'Astfel, în perioada 2007 - 2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/ renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către instituţia de stat, iar pacienţilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/ intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient', se arată în comunicat.

Resursele financiare, schimbare de destinaţie

Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a instituţiei medicale de stat a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală, pe care le presupunea internarea pre-operatorie şi post-operatorie a pacienţilor asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.

O altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând unei societăţi comerciale.

'Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv, analize medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienţii asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condiţiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat institutului', se menţionează în comunicat.

Grup infracţional organizat

În acest dosar, susţin procurorii, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2005 şi până la finalul anului 2016, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca scop însuşirea, folosirea şi traficarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate (Institutul de Urologie şi Transplant Renal - n.r.), precum şi a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul unei clinici medicale private, entitate prin intermediul căreia suspecţii şi-au promovat interesele.

'Pe parcursul perioadei în care a fiinţat grupul în cauză, la acesta au aderat şi alţi suspecţi care se aflau la conducerea unor secţii, compartimente, servicii, în cadrul unităţii sanitare, cu drept de decizie asupra bunei funcţionări a acestor entităţi, aflându-se în conivenţă infracţională cu liderul grupului infracţional, s-au raliat modului de operare promovat de acesta şi de către ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, în detrimentul intereselor persoanei vătămate', se precizează în comunicatul DIICOT.

Poliţiştii DCCO, împreună cu procurorii DIICOT, efectuează percheziţii, miercuri dimineaţă, la clinica din Cluj a chirurgului Mihai Lucan, într-un dosar privind destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciul cauzat fiind de peste 5 milioane lei, au precizat surse judiciare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel