DIICOT solicită 20 milioane de euro pentru serviciul tehnic, după decizia CCR
DIICOT va solicita Ministerului Justiţiei promovarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii 508/2004 prin care va solicita înfiinţarea serviciului tehnic al Direcţiei, având în vedere decizia CCR privind neconstituţionalitatea unor reglementări privind realizarea activităţilor de supraveghere tehnică.
"Această modificare va impune achiziţia de echipamente tehnice specifice şi detaşarea iniţială a unui număr de 200 de lucrători de poliţie în cadrul DIICOT, precum şi asigurarea trainingului acestora. Aceste măsuri presupun un efort bugetar de peste 20.000.000 de euro, această sumă fiind susţinută la acest moment doar de sumele utilizate de alte unităţi specializate de parchet în acelaşi demers, sumele absolute putând fi precizate numai după un calcul judicios efectuat împreună cu specialiştii în domeniu. Precizăm că nu putem raporta la acest moment necesarul de resurse la un reper existent, deoarece Direcţia nu deţine niciun mijloc tehnic şi niciun specialist desemnat", se arată într-un comunicat al DIICOT transmis DC News.
DIICOT precizează că după publicarea motivării CCR din care rezultă că organele judiciare nu vor mai putea utiliza suportul tehnic al SRI nici măcar pentru a implementa mandatele de supraveghere tehnică în sistemul naţional, aceste necesități devin o urgență.
[citeste si]
"În aceste condiţii, dat fiind faptul că DIICOT nu beneficiază de poliţie judiciară proprie şi nici de un Serviciu Tehnic adecvat necesităţilor Direcţiei, trebuie dată eficienţă dispoziţiilor art. 15 din Legea 508/2004 sau textului corespunzător din proiectul de lege de modificare a Legii 508/2004', se mai arată în comunicat.
Conducerea DIICOT va aduce la cunoştinţa Ministerului Justiţiei lămuriri cu privire la necesitatea promovării actului normativ prin care să fie amendată legea de organizare a DIICOT şi rectificarea bugetului instituţiei cu suma ce urmează a fi determinată. (...) În cursul anului 2015, DIICOT a dat spre exploatare un număr de peste 33.000 de mandate de supraveghere tehnică, din care 60% au fost operaţionalizate prin SRI. În consecinţă, după publicarea Deciziei CCR va fi necesară alocarea de resurse proprii ale DIICOT pentru a putea asigura în continuare eficienta activităţii de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism', se mai adaugă în comunicatul DIICOT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News