DIICOT, maşină Lucan: dispozitiv de interceptare, legal
Dispozitivul de interceptare din autoturismul lui Lucan a fost instalat în baza unui mandat de supraveghere, susţine DIICOT.
DIICOT susţine că dispozitivul de interceptare ambientală, descoperit de medicul Mihai Lucan în autoturismul pe care îl utiliza, a fost instalat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, solicitat şi obţinut cu respectarea normelor de procedură penală.
'În cursul zilei de astăzi, ne-a parvenit informaţia că inculpatul Lucan Mihai a descoperit, în autoturismul pe care îl utiliza, un mijloc de interceptare ambientală care aparţine Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Precizăm că dispozitivul a fost instalat în autoturismul utilizat de către inculpatul Lucan Mihai urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică, solicitat şi obţinut cu respectarea normelor de procedură penală. Dispozitivul tehnic deconspirat de către inculpat a fost recuperat', declară reprezentanţii DIICOT, într-un comunicat transmis joi Agerpres.
Precizările DIICOT vin după ce în presă a apărut informaţia că medicul Mihai Lucan a descoperit în maşina soţiei sale o cameră de interceptare audio-video. Camera ar fi fost instalată în plafonul maşinii şi ar fi căzut în timpul mersului.
La scurt timp, după ce camera s-a desprins, anchetatorii ar fi venit şi ar fi recuperat dispozitivul. Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News