Data publicării:
DIICOT cere urmărirea penală a lui Varujan Vosganian
DIICOT cere încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele senatorului PNL Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, în dosarul "gaze ieftine pentru Ioan Niculae". DIICOT a solicitat sesizarea Senatului pentru începerea urmării penale și în septembrie 2013, dar liberalul a fost protejat de colegii din Parlament.
Potrivit unui comunicat de presă, la data de 02.02.2015, D.I.I.C.O.T a înaintat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referatele prin care s-a solicitat realizarea demersurilor necesare către. Parlamentul României - Senat în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru numitul VOSGANIAN VARUJAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în Parlamentul României - Senat în actuala legislatură), sub aspectul infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. şi ped. de art.367 alin. 1 şi 2 C.p. (în modalitatea normativă a aderării şi sprijinirii); „abuz în serviciu”, prev. şi ped. de art.297 alin.1 cu ref. la art.309 şi cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. şi „complicitate la delapidare”, prev. şi ped. de art.48 rap. la art.295 alin.1 din C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p., toate cu aplicarea art.5 şi art.38 alin.1 C.p..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News