Data publicării:

DIICOT cercetează un baron pentru un prejudiciu estimat la 160 de milioane de euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiţă Tărâţă, cunoscut drept regele neîncoronat al afacerilor cu cereale din România, a intrat în atenția procurorilor de la crimă organizată și antiterorism.

Acuzațiile din Dosarul Nr.119/P/2010 ar arăta că este vorba despre solicitări ilegale pentru rambursarea TVA-ului, care ar fi cauzat prejudicii statului român. Alături de baronul de Neamț apare și libanezul Jihad El-Khalil. Acesta este socotit de presa locală drept unul dintre marii fermieri ai României din acest moment, dar se află de foarte mult timp sub lupa procurorilor DIICOT, pentru implicarea în scandalul Omar Hayssam.

Metoda folosită de acuzați este pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Cerealele erau încărcate pe vase și trimise la export, solicitându-se astfel rambursarea TVA-ului. Vapoarele ieșeau în larg pentru câteva zile, după care se întorceau în țară cu titlul de import. De cele mai multe ori, potrivit procurorilor, ar fi fost vorba doar de schimburi de hârtii și de nicio manipulare a cerealelor, care erau mutate din loc în loc doar în scripte, printr-un păienjeniș de firme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel