Potrivit unui comunicat al DIICOT, transmis joi, pe 2 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat (Ţ C-P), în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.
Ce au spus procurorii
Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 2018 - 2019, bărbatul, profitând de faptul că fratele soţiei sale le lăsa uneori în grijă pe cele două fiice ale acestuia, în vârstă de 7 şi 5 ani, în locuinţa sa, a realizat materiale pornografice cu cele două minore prin fotografierea acestora.
Astfel, spun anchetatorii, acesta le-ar fi dezbrăcat pe cele două minore, total sau parţial, după care le-ar fi expus către dispozitivul cu care le-a fotografiat. De asemenea, el le-ar fi aşezat pe minore în anumite poziţii cu caracter sexual, uneori poziţionându-se lângă acestea, astfel încât să creeze aparenţa întreţinerii unor acte sexuale.
Bărbatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, ar fi săvârşit acte de natură sexuală cu cele două minore
În aceeaşi perioadă, arată DIICOT, în timp ce se afla singur cu minorele, bărbatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, ar fi săvârşit acte de natură sexuală cu cele două minore.
'După realizarea fotografiilor, inculpatul a editat unele fotografii, folosindu-se de anumite aplicaţii informatice, prin augmentarea grafică a sânilor şi prin adăugarea unor elemente grafice pe faţa şi pe corpul minorelor, astfel încât persoanele vătămate să pară machiate, tatuate, cu părul vopsit.
Inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente
De asemenea, inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente care să imite prezenţa lichidului seminal în zona gurii şi în zonele intime ale minorelor', se menţionează în rechizitoriu.
În urma efectuării percheziţiei informatice asupra bunurilor bărbatului, a rezultat că acesta a deţinut în memoria telefonului mobil un număr de 1.843 fişiere de tip imagine care conţineau materiale pornografice cu minori, precizează procurorii. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii