DIICOT: 17 percheziţii de amploare în trei judeţe
Procurorii DIICOT efectuează joi 17 percheziţii în judeţele Vâlcea, Argeş şi Timiş pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în furturi de pe teritoriul Italiei.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, efectuează, joi, 17 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea, Argeş şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
'În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada octombrie 2015 - februarie 2016 a fost constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane de cetăţenie română, care au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de furt calificat pe teritoriul Italiei', se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, membrii grupului infracţional ar fi sustras prin efracţie, pe timp de noapte, din două depozite aparţinând unor societăţi comerciale situate pe raza localităţilor Rolo şi Sona (Italia), mai multe bunuri în valoare de aproximativ 750.000 de euro. Acţiunea a fost efectuată împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, beneficiind de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News