Data publicării:

Mariana Paliev, profesor în Torino, diferența față de profesorul din România: Practic ne-am însușit rolul acesta de misionar, fără să exagerez/ VIDEO

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Diferența dintre profesorii din România și cei din diaspora. Mariana Paliev: Practic suntem ambasadori educaționali / Foto: Pixabay
Diferența dintre profesorii din România și cei din diaspora. Mariana Paliev: Practic suntem ambasadori educaționali / Foto: Pixabay

Mariana Paliev, profesor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească în Torino, a vorbit despre cum are loc predarea limbii române în Italia.

Mariana Paliev, profesor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească în Torino, a remarcat în cadrul dezbaterii "Educația, în strategiile autorităților pentru reîntoarcerea românilor din Diaspora" de la DC NEWS o diferență majoră între profesorii din România și cei din diaspora.

"Profit de ocazie să spun acest lucru. Dacă un profesor din România are toate cele 18 ore pe săptămână din catedră în aceeași școală, noi facem aceste ore utilizând foarte multe mijloace de transport și deplasându-ne acolo unde copilul are nevoie de noi, acolo unde cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească este cerut și copilul are dreptul să beneficieze de acest curs.

Subliniez de la început că ne desfășurăm activitatea în școlile statale. Practic suntem ambasadori educaționali în adevăratul sens al cuvântului pentru că practic suntem podul dintre acești copii și țara-mamă, între instituțiile țărilor gazdă și instituțiile din România  pentru că activitatea noastră rareori se limitează la ceea ce facem în clasă. Practic ne-am însușit rolul acesta de misionar, fără să exagerez, pentru că atunci când ți-ai ales să faci educație mai ales copiilor din diaspora este și înălțător, și dificil, și util.

"Părinții români pot solicita conducerii școlilor aderarea la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească"

La acest moment am început deja din septembrie activitatea în școli. Ați întrebat cum se întâmplă cu grupele de Limbă, Cultură și Civilizație Românească. Ei bine, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, al misiunilor diplomatice, se transmit scrisori de intenție către instituțiile superioare educaționale din țările care au aderat la proiect. Acestea transmit mai departe la școli, iar părinții români pot solicita conducerii școlilor aderarea la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească.

Ulterior se alcătuiesc liste care se întorc la misiunile diplomatice, apoi, la București, se întocmește o ofertă școlară și de aici mai departe se repartizează în baza unei metodologii care acum, cu ocazia intrării în vigoare a noii legi a învățământului, toate profesoarele din cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească așteaptă să apară metodologii care să aibă impact real în ceea ce își propun obiectivele învățământului românesc în diaspora", a spus Mariana Paliev, profesor de Limbă, Cultură și Civilizație Românească în Torino, Italia.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel